Gabriela Szabo, a zecea revenire acasă, la crosul care îi poartă numele, de mână cu o fetiță cu numărul 10 pe picior

Gabriela Szabo, a zecea revenire acasă, la crosul care îi poartă numele, de mână cu o fetiță cu numărul 10 pe picior
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriela Szabo a luat startul sâmbătă dimineață, la Bistrița, în orașul natal, printre 900 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani la crosul „Runfest Gabi Szabo”. „Atâția copii care vor să alerge îmi dau energie. Mă încarc la astfel de evenimente și îmi iau puterea de a continua de fiecare dată. A fost o ediție foarte frumoasă – ce poate fi mai frumos decât să ai acești copii care abia așteaptă să soarbă o încurajare? Cel mai bine îi motivezi din mijlocul lor. I-am motivat, i-am ținut de mână, este un sentiment extraordinar. Voiau să discute cu mine, să facă fotografiii„, a relatat încântată fosta sportivă, retrasă de zece sezoane din competiții.

  • Crosul „Gabi Szabo” a ajuns la a zecea ediție, a trecut printr-o schimbare de branding, iar cea care își împrumută numele cursei afirmă răspicat „îmi doresc să ajungem la ediția 20„.

Cred că printre acești 900 de copii se găsește și un viitor campion al României. Mai important, sunt convinsă că nu toți, dar mulți dintre acești copii care au alergat astăzi vor căuta să se înscrie la unul dintre cluburile sportive din Bistrița„, a precizat Szabo, cea care a luat startul la categoria cu cei mai mulți înscriși.

150 de amatori de atletism s-au înscris în cursa Open 18+ de 4 km, 90 la categoria Oepn 18+, în cursa de 8 km și 66 la cursa de juniori de 4 km

Pentru mine, numărul zece înseamnă enorm. M-a urmărit întreaga carieră. Coincidență sau nu, una dintre fetițele pe care le-am ajutat astăzi a avea numărul zece lipit pe picior”,  a relatat pentru ProSport Gabriela Szabo.

Campioana olimpică de la Sydney a renunțat la tocuril și ținuta office de ministru, pentru o cursă de doi kilometri care s-a simțit ca „o distracție”, petru cea care afirmă că și-a păstrat stilul de viață activ, alergând de două-trei ori de săptâmână câte 6-7 kilometri.

„Orice vizită acasă este extrem de emoționantă – este locul în care îmi regăsesc părinții, familia, prietenii. Aici am crescut, am mi-am format educația, tot de aici am pornit și pe drumul performanței. Apoi am plecat. Este locul din care îmi iau  energie„, a conchis ministrul Tineretului și Sportului.

1200 de amatori de sport au alergat în total la Gabriela Szabo Runfest

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×